Ce să iei şi cum să iei cu tine în vacanţă

Bună!

După cum ştiţi, am plecat pentru o săptămână în Belgia. Dar să nu credeţi că această plecare a fost planificată cu luni înainte, nu, nici vorbă! Totul s-a întâmplat foarte brusc, am avut doar 3 zile la dispoziţie, dar nu mă plâng, pentru ca de obicei ma decid uşor asupra bagajului şi îmi face mare plăcere să călătoresc.

În timp ce îmi împachetam cosmeticele mi-a venit ideea acestei postări, în care să vă dau câteva sfaturi despre  ce este mai bine să luaţi cu voi în concediu.

Înainte de toate, trebuie să ştiţi că totul depinde de numărul de zile pe care îl veţi petrece departe de casă. De exemplu , daca plecaţi doar 2 zile şi nu aveţi probleme cu îngrăşarea părului, nu merită să căraţi şamponul, balsamul sau alte produse pentru păr după voi.

Primul sfat este să încercaţi să vă limitaţi la stricul necesar, iar mai apoi, dacă geamantanul nu este deja prea greu, mai puteţi adăuga câte ceva. Nu începeţi niciodată prin a pune toate sertarele cu cosmetice în valiză!

Sfatul 2: Seamănă izbitor de mult, dar nu sunt chiar aceeaşi nuanţă aşa că de ce să nu le luam pe toate? Greşit! Nu luaţi după voi prea multe produse asemănătoare. Mai bine decât să luaţi 7 rujuri dintre care 3 au aceeaşi nuanţă , luaţi doar 5 dar diferite. Salvezi puţin spaţiu.

watermarked-20140620_100547

 

Sfatul 3: Da, ştiu, toate sunt preferatele tale, dar limitează-te doar la o singură mascara, pe care să o poţi folosi atât ziua cât şi seara, în cazul în care vei merge într-ul local mai deosebit. Este ciudat cum acasă putem folosi aceeaşi mascara timp de o săptămâna, însă, subit, când plecăm simţim nevoia să le luam pe toate cu noi.

watermarked-20140620_101722

 

Sfatul 4: Evită să iei în concediu farduri ambalate individual. În schimb, optează pentru o paletă deoarece , nu doar ca ai mult mai multe culori disponibile dar aceasţa ocupă mai puţin spaţiu. La Sleek găsiţi o mulţime de palete calitative cu diferite combinaţii de culori, dintre care nu se poate ca măcar una să nu fie pe placul vostru.

watermarked-Fotor0620105557

Sfatul 5:  Ia cu tine produse pentru corp în ambalaje cât mai compacte, pe care acasă nu reuşeşti să le termini. Vei vedea că în lipsă de altceva vei reuşi să le consumi mult mai rapid.

Sfatul 6: Îţi recomand să alegi un produs pentru machiajul tenului cu acoperire medie şi un corector bun pe care îl poţi folosi atât pentru cearcăne cât şi pentru petele rosii sau alte imperfecţiuni. Astfel, vei putea realiza un machiaj natural, iar la nevoie, cu ajutorul corectorului poţi acoperi orice mai trebuie acoperit.

watermarked-20140620_102756

 

Sfatul 7: Atât în ceea ce priveşte pudra cât şi în cazul fardurilor pentru ochi sugerez să iei în bagaj formulele compacte şi nu pe cele pulbere pentru că nu ştii niciodata ce se poate întâmpla cu bagajul tău şi cu siguranţă nu îţi doreşti pigmenţii întinşi peste tot pe hainele tale.

Sfatul 8: Nu este absolut nicio problemă să iei cu tine produse pe jumătate consumate. În general, produsele full size ne ajung pentru mai mult de o săptămână, aşadar, poţi lua liniştită cu tine gelul de duş pe care îl ai desfăcut în baie, fără teama că nu va fi suficient.

watermarked-20140620_103017

 

Sfatul 9: Găsesc mostrele de parfumuri deosebit de utile în călătorii, din 2 motive: poţi lua mai multe cu tine , deci poţi schimba parfumul în fiecare zi şi scapi de riscul de a  se sparge sticluţele full-size. Dacă nu ai mostre de parfumuri, încearcă să iei cu tine doar un parfum pe care ştii că îl poţi folosi atât ziua cât şi seara.

watermarked-20140620_102538

 

Sfatul 10: Probabil cel mai important este să te simţi bine, să te bucuri de tot ce vezi, să vizitezi cât mai mult şi să trăieşti clipa!

 

Sunt tare curioasă cum vi s-a părut această postare. O găsiţi utilă? Voi ce sfaturi aţi mai adăuga pe listă?

 

Advertisements

6 thoughts on “Ce să iei şi cum să iei cu tine în vacanţă

  1. Îmi place ideea acestei postări! ♥
    Eu aş mai adăuga: împachetaţi separat fiecare categorie de produse, doar aşa puteţi elimina din start orice risc.
    Şi un alt lucru: puneţi în recipiente mici, din plastic, toate produsele de uz personal: gel de duş, şampon, balsam, cremă de corp, etc – economie de spaţiu şi greutate 🙂
    Pupici, Maria.

  2. Foarte utile sfaturile. Eu aș mai adăuga că sunt bine venite produsele în variantă mini sau chiar doar recipientele acestora – eu am mereu păstrate câteva astfel de geluri de duș pe care le iau în vacanță și întotdeauna păstrez 1-2 recipiente de acest tip pentru a turna în ele altfel de produse (șamponul, de exemplu sau loțiune de corp dacă plec doar pentru câteva zile și n-are sens să car una întreagă).

  3. Foarte ultile sfaturile! Trebuie sa invat sa fiu mai selectiva. Intotdeauna sunt tentata sa merg ca melcul, cu casa dupa mine. 😀 Ai putea face o postare despre cum a fost vacanta in Belgia. Pupici

  4. Am vazut recent o reclama la tv in care tipa isi punea tot dulapul cu haine, cosmetice .. etc . La care partenerul ei ii spunea ” Draga plecam in concediu , nu ne mutam ” 😀 . In privinta asta eu sunt adepta a cat mai putine lucruri , strictul necesar .

  5. Pingback: Cumparaturi recente | blogul pandorei

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s