Favoritele lunii (ianuarie 2015)

Toata agitația lunii ianuarie dar și faptul că o bună parte din această lună mi-am petrecut-o în fața calculatorului, încercând să termin tot ceea ce am avut de facut  și-au pus în mod clar amprenata asupra rutinei mele de frumusețe! Nu am testat prea multe produse noi, iar machiajul pe care l-am purtat a fost unul minimalist, lucru pe care îl veți remarca și voi în numărul relativ mic de produse favorite.

 

favorite-ianuarie-2015

 

  • Lioele Triple The Solution BB Cream 

Pe tot parcursul lunii trecute m-am rezumat la a folosi doar acest BB Cream, deoarece a reușit să îmi satisfacă toate cerințele pe care în mod normal le-as avea de la un fond de ten, nu doar de la un BB. În primul rând îmi place faptul că are SPF 30, destul de măricel.  În ceea ce privește acoperirea, eu tind să spun că este medie spre mare, în funcție de modul de aplicare. Am constatat că cea mai mare acoperire o are aplicat cu pensula Expert de la Real Techniques. Finish-ul sau este mat.

  • Oja Melkior Ancient Green

De la nume, până la nuanță, de la timpul de uscare rapid, până la modul uniform de aplicare, iubesc absolut tot la această oja! Am asortat-o luna trecută la vremea cenușie de afară, dar și la vestimentație, căci mie acestă culoare mi se pare tare versatilă. Din comentariile pe care le-am primit la articolul (click) în care v-am prezentat-o prima dată, am tras consluzia că nu este doar pe gustul meu, ci și pe al vostru!

melkior-ancient-green2

  • Long Wearing Lip Gloss Flormar

Nu este un  produs nou, ci un produs pe care l-am redescoperit după câteva luni în care a zăcut pe fundul unui portfard. Ce mi-a plăcut mereu la acest gloss este consistența foarte densă și pigmentația deosebită care îl face să mă ducă ușor cu gândul spre un lip stain. Din păcate, nu are și rezistența la transfer la fel de mare, tocmai din această cauză necesitând reaplicări pe parcursul zilei. Îl iert, totuși, pentru culoarea superbă, perfectă pentru vremea mai mohorâtă.

  • Eyeliner Stage Line

Cum luna trecută mi-am schimbat modelul ramei de ochelari, s-a cerut și o schimbare a stilului de a mă machia. La sfatul Danei, am pus accentul pe buze, pentru care am folosit culori închise, iar în cazul ochilor am fost cât de subtilă am putut: am folosit farduri în nuanțe de bej și am aplicat doar o linie subțire de tuș la baza genelor, pentru un pic de definire. Tușul de la Stage nu este cel mai ușor de folosit deoarece are o pensulă extrem de subțire, însă mi-a plăcut mult faptul că este negru intens, nefiind nevoie să repet aplicarea.

  • Mascara & Primer pentru gene Estee Lauder

Cu riscul de mă repeta, v-o spun din nou: mascara este produsul fără de care nu prea ies din casă, iar pentru mine nu există noțiunea de prea mult volum cănd vine vorba despre gene. Am fost deosebit de încântată de ambele produse pentru că separă genele, le alungesc și oferă volum. Pe larg despre ele puteți citi în acest articol (click).

mascara-estee-lauder1

 

Dacă vă interesează un review complet la un anumit produs dintre cele pe care vi le-am prezentat, nu ezitați să îmi spuneți acest lucru în secțiunea de comentarii!

 

Advertisements

2 thoughts on “Favoritele lunii (ianuarie 2015)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s