Întâmpină vara cu elmiplant SUN!

Trebuie să recunosc că în ultima perioadă am fost atât de prinsă cu diverse activități încât pur și simplu nu mi-am mai dat seama când a zburat timpul și când am ajuns aproape în prima lună de vară. Abia ieri, când întâmplător am auzit pe cineva spunând că va petrece mini-vacanța de Rusalii la mare mi-am dat seama că nu mai e de glumă, că sezonul estival a sosit și că eu trebuie să mă pun pe treabă și să vă împărtășesc noutățile pe care elmiplant ni le propune.

Înainte de orice, nu cred că pot insista prea mult asupra importanței pe care protecția solară o are și asupra faptului că îndiferent de nuanța pielii, de vârstă sau de sex aceata trebuie aplicată! Așadar, fiți atente la tipul vostru de piele, faceți cea mai bună alegere pentru aceasta și considerați sănătatea mai importantă decât un bronz perfect!

Vara aceasta, elmiplant asigură protecţia necesară pielii împotriva efectelor nocive ale expunerii la soare cu linia dedicată, elmiplant SUN. Gama pentru protecţie solară are la bază formule inovatoare şi ingrediente 100% organice. Textura uşoară, non-grasă şi parfumul delicat transformă utilizarea produselor într-o experienţă senzorială revigorantă, cu beneficii demonstrate, pentru protecţia epidermei. Anul acesta, portofoliul elmiplant SUN se măreşte cu lansări de noi produse:

Crema cu protecţie solară pentru faţă şi corp pentru copii, elmiplant SUN baby, SPF30, 75ml – 18,75 lei

JPEG_RGB_ low Elmiplant Sun Baby Protection BOTH

Pielea copiilor este delicată, iar cheful lor de joacă nemăsurat. Noua crema cu SPF30, dedicată celor mici, este îmbogăţită cu extract de bumbac 100% natural, ce acţionează asemenea unui balsam. Imediat după aplicare, hidratează şi formează o peliculă protectoare foarte rezistentă la apă. Sistemul de protecţie UV fotostabil avansat, cu spectru larg de acţiune, împreună cu vitamina E și complexul vegetal bogat în extracte de fructe de pădure, au un puternic efect antioxidant, protejând eficient pielea împotriva efectelor nocive ale soarelui. Formula îmbogăţită cu agenţi antiiritanţi şi calmanţi precum Alantoina, D-Pantenol și Bisabolol, ajută la protejarea pielii sensibile a bebelușilor. Recomandat pentru grupele de vârstă 6-36 luni, hipoalergenică, fără parabeni, parafine, alcool sau coloranţi.

elmiplant Cremă de faţă cu protecţie solară, SPF 50, 50ml – 18,75 lei

JPEG_RGB_low Elmiplant Face Cream 50

Îmbogăţită cu extract de unt de shea 100% organic, excelent emolient ce hidratează, crema pentru ten protejează împotriva radiaţiilor UVA. Extractul de bearberry ajută la prevenirea petelor pigmentare cauzate de expunerea îndelungată la soare, iar Alantoina, D-Pantenolul şi Bisabololul împiedică apariţia iritaţiilor. Sistemul de protecţie UV fotostabil avansat, cu spectru larg de acţiune, împreună cu vitamina E și complexul vegetal bogat în extracte de fructe de pădure, au puternic efect antioxidant, cu acţiune antiîmbătrânire, protejând eficient pielea împotriva efectelor nocive ale soarelui.

elmiplant SUN Tropical Escape, ulei pentru bronzare rapidă, 150ml – protecţie scăzută, SPF6 – 15,49 lei; protecţie medie, SPF15 – 19,79 lei

JPEG_RGB_low Elmiplant Suncare Tropical Escape 15

 Noile uleiuri pentru plajă elmiplant SUN Tropical Escape protejează pielea de efectele nocive ale soarelui şi accelerează procesul de bronzare. Complexul de uleiuri exotice din nuci de Brazilia, maracuja şi argan hidratează intens pielea, redă eleasticitatea şi previne îmbătrânirea prematură. Cu un parfum delicat de flori exotice, sistemul de protecţie UVA fotostabil avansat, cu spectru larg de acţiune, protejează eficient. Formula se absoarbe ușor și ajută la accelerarea şi menţinerea bronzului.

 

elmiplant SUN Light! loţiune protecţie solară cu SPF 30, 200ml – 24,48 lei

JPEG_RGB_low Elmiplant Light Feeling Lotion 30

Noua loţiune elmiplant SUN Light! cu SPF30 hrăneşte, hidratează şi protejează pielea împotriva razelor ultraviolete. Cu o textură uşoară şi nelipiciosă, loţiunea se absorbe rapid şi nu lasă urme grase. Produsul beneficiază de un sistem de protecţie UV fotostabil avansat, cu spectru larg de acţiune. Formula pe bază de unt de shea 100% organic, vitamina E și complexul vegetal bogat în extracte de fructe de pădure are un puternic efect antioxidant, protejând eficient pielea împotriva efectelor nocive ale soarelui.

Loţiunea-spray transparentă, cu SPF20 -23,44 lei

JPEG_RGB_low Elmiplant Transparent Lotion 20

Din acest sezon, loțiunea pe bază de ulei de macadamia 100% organic şi complex Omega bogat în acizi graşi are un nou ambalaj.

Despre restul produselor din gama elmiplant SUN puteți citi în ACEST articol.

Advertisements

2 thoughts on “Întâmpină vara cu elmiplant SUN!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s