Noua colecție Plaisirs Nature-Yves Rocher

Am postat de curând câteva poze pe pagina de Facebook și pe Instragram în care va arătam câteva dintre noile produse lansate de Yves Rocher în această primăvară și chiar vă încurajam să mergeți într-un magazin pentru a le încerca. Dacă nu v-am convins atunci, am de gând să o fac acum, arătându-vă întreaga colecție, în care este imposibil să nu găsți o aromă și pe placul vostru!

Inspirați ca de fiecare dată de natură, cercetătorii Yves Rocher au adus împreună vegetalul și tot ceea ce oferă acesta, de la ingrediente active până la uleiuri esențiale, și expertiza botanică, pentru a creea asocieri inedite, menite să stimuleze simțurile și să conducă la o stare de bine.

În acest fel, selecția riguroasă a plantelor și testele senzoriale efectuate, au condus la colecțiile vedetă ale sezonului, pe care deja le puteți găsi în magazine.

Lavandă&Mure

lavanda-mure-yves-rocher

Colecția lavandă&mure, alături de următoarele două colecții urmărește regăsirea stării de liniște și a echilibrului, toate acestea pentru o stare de relaxare profunda. Deși nu am fost niciodată deosebit de atrasă de aroma de lavandă, combinația dintre aceasta și mure mi-a plăcut , fiind chiar una dintre colecțiile mele preferate.

Migdale&Floare de portocal

migdale-portocal-yves-rocher

Continuam starea de relaxare cu parfumul revigorant al florilor de portocal care se împletște cu aroma dulce amăruie a migdalelor. Nu pot asocia această combinație cu altceva decât cu o plimbare pe malul mării, seara.

Floare de portocal, Lavandă&Petit Grain

portocala-petit-grain-yves-rocher

Relaxarea se încheie cu o altă combinație, în care, nici de data aceasta, lavanda nu este singura vedetă, ci are o sinergie cu restul aromelor pentru a crea o colecție reconfortantă.

Mango&Coriandru

mango-coriandru-yves-rocher

Trecem de la starea de liniște către starea complementară acesteia, energia, căreia îî sunt dedicate trei game. Pentru a ne revigora, aroma condimentată și ușor picantă a coriandrului și-a dat întâlnire cu aciditatea dulce a mangoului,. Această colecție este, de asemenea, printre favoritele mele.

Zmeură&Mentă

zmeura-menta-yves-rocher

Probabil că singură, zmeura nu ar fi asociată tocmai cu starea de energie despre care vă spuneam mai sus, tocmai de aceea, aroma ei se împletește cu menta, ce insuflă prospețime și vitalitate.

Mandarină,Lămâie&Cedru

mandarina-cedru-yves-rocher

Cum s-ar fi putut termina energizarea fără a întâlni și citricele? Aromele mandarinei și ale lămâii sunt aduse împreună prin parfumul lemnului de cedru. De cum am mirosit pentru prima dată această colecție mi-am dat seama că în recipiente este energie pură și le-am îndrăgit instantaneu.

Vanilie Bourbon

vanilie-yves-rocher1

vanilie-yves-rocher3

Ultima experiență oflactivă este senzuală și cuprinde două colecții clasice Yves Rocher, dar care nu și-au pierdut farmecul în timp. Vanilia oferă senzații suave, dulci, ușor lemnoase, perfecte pentru acele zile în care vă simțiți puternice.

Nucă de cocos

cocos-yves-rocher1

cocos-yves-rocher2

Savoarea dulce a nucii de cocos este preferata mea. Aroma este puternică dar delicată în același timp, dulce și totuși lemnoasă.

Acum, după ce v-am descris colecțiile așa cum le percep eu, sunt foarte curioasă să aflu dacă v-a cucerit una anume și de ce. Care este cea mai inedită combinație, cea la care nu v-ați fi gândit? Abia aștept să citesc părerile voastre și stați pe-aproape deoarece pregătesc o surpriză pentru voi.

 

Advertisements

Noutăți elmiplant: gama Hyaluronic 3D

Nu este pentru prima dată când spun că apreciez brandurile românești în a căror produse se găsește arât de multă pasiune, dedicare și atenție. Apreciez, desigur, și faptul că aceste branduri nu rămân în urmă, inovând mereu, în conformitate cu nevoile femeii moderne.

Așadar, am fost foarte încântată să aflu că elmiplant a lansat gama Hyaluronic 3D, dezvăluind trei noi produse ce au la bază sinergia dintre puterea naturii şi ştiinţă, care s-au întâlnit pentru a dezvolta formula inovatoare cu triplu sistem de acid hialuronic. Crema de zi, crema de noapte şi crema pentru ochi elmiplant Hyaluronic 3D hidratează intens, în timp ce combat eficient semnele de îmbătrânire a tenului şi îl luminează.

 În ce constă acţiunea Hyaluronic 3D:

  • Acidul hialuronic de umplere acţionează ca agent de umplere dermică şi netezeşte suprafaţa pielii imediat după aplicare.
  • Acidul hialuronic de greutate moleculară mică pătrunde chiar şi în starturile mai profunde ale epidermei şi ajută la reducerea vizibilă a liniilor fine, îmbunătăţind elasticitatea pielii.
  • Stimulatorul acidului hialuronic ajută la stabilirea nivelului optim de acid hialuronic prin stimularea sintezei sale naturale şi reînoirea acestuia. Sistemul triplu ajută pielea redându-i elasticitatea şi fermitatea în timp ce luminează tenul, care pare mai tânăr şi mai sănătos.

elmiplant-hyaluronic-3dCremă antirid de zi cu factor de protecţie solară 15 hidratează intens şi protejează tenul împotriva factorilor de mediu.Textura fină este rapid absorbită în piele, crema constituind un tratament eficient, dar şi o excelentă bază pentru machiaj.

Cremă antirid de noapte ce acţionează în profunzime, noaptea pielea relaxându-se şi absorbind cel mai bine ingredientele active.

Cremă antirid pentru zona delicată a ochilor, cu formulă extra-fină şi acţiune hidratantă şi antirid intense, acţionează precis în zona sensibilă din jurul ochilor, absorbindu-se imediat şi redând aspectul tânăr, ferm şi strălucitor.

Gama este potrivită pentru segmentul de vârstă 35+, însă părerea mea este că înrijirea antirid ar trebui să înceapă mai devreme.  Produsele sunt deja disponibile în magazine, iar prețurile sunt foarte accesibile: Hyaluronic 3D Cremă antirid de zi, 50ml- 18 lei, Hyaluronic 3D Cremă antirid de noapte, 50ml – 18 lei, Hyaluronic 3D Cremă antirid pentru ochi, 15ml – 14,9 lei.

Lansare IWhite 2-kit de albire a dinților

Igiena orală, oricât de ciudat ar suna, este o parte foarte importantă din ceea ce înseamnă, pentru mine, frumusețe. Alături de mâni, zâmbetul este „cartea de vizită” a oricui, este unul dintre primele lucruri pe care, voluntar sau nu, le remarcăm la o persoană. Un zâmbet sănătos și frumos este semnul unei îngrijiri constante și al vizitelor normale la stomatolog, spunând multe despre persoana care îl poartă.

În afară de dorința de a avea o dantură sănătoasă, fiecare dintre noi aspiră și la un zâmbet cât mai alb. Sub influența unor factori precum fumatul, consumul excesiv de cafea, sau pur și simplu genetic dinții pot avea tendințe mai ușoare sau mai accentuate de ingălbenire. Partea bună este că în acest moment există o mulțime de soluții pentru albirea dinților! Kitul profesional iWhite2, tocmai lansat și în România este unul dintre produsele care promit să ajute la albirea danturii.

iWhite2

Sensiblu, lanțul farmaceutic, lansează kitul profesional pentru albirea dinților iWhite2, singurul produs pentru albire 100% sigur deoarece nu conține peroxid de hidrogen. Peroxidul de hidrogen sau apa oxigenată, în anumite cantități și fără stricta supraveghere a medicului stomatolog poate afecta smalțul și provoca sensibilitate la nivelul dinților și al gingiilor. Pe lângă acest avantaj, produsul vine și cu alte beneficii.

”Noul kit profesional pentru albirea dinților, iWhite2, este varianta îmbunătățita a kitul iWhite lansat in România, anul trecut, exclusiv în farmaciile Sensiblu. Pe lângă beneficiile de albire instantă, înlăturarea petelor de la suprafața și interiorul dinților și întărirea a acestora, noul iWhite2 ajută și la refacerea smalțului dentar datorită micro-cristalelor albe pe care le conține”, precizează Laura Stanciu Ciocoiu, Brand Manager iWhite in România.

Kitul profesional iWhite2 conține 10 benzi umplute cu un gel activ de albire, destinate a 5 folosiri. Benzile se aplică pe partea superioară și inferioară a dinților, se lasă să acționeze 20 minute după care se îndepărtează. Pentru menținerea unui zambet alb și strălucitor, la distanță de 1 lună, se pot reaplica benzile, in funcție de rezultatul pe care vrem sa-l obținem sau ori de cate ori considerăm că este necesar.

iWhite esteo gamă completă ce contribuie la menținerea sănătății și culorii naturale a dinților. Pe lângă kitul profesional de albire, în farmaciile Sensiblu gasiți și pastă de dinți și apa de gură iWhite cu efect de albire și Polisherul profesional pentru detartraj și periaj.

Am avut ocazia să particip la evenimentul de lansare al acestui kit, iar prezentarea sa și a efectelor asupra dinților m-au făcut extrem de curioasă. Așadar, în următoarea perioadă voi testa kit-ul pentru a mă putea convinge de rezultatele sale.

IWhite2-257

IWhite2-420

În timpul evenimentului am avut parte de un recital Elena Gheorghe, imaginea iWhite în România și de un mic concurs pentru titlul de ”cel mai luminos zâmbet”. În fotografie mă puteți vedea alături de Ira, care a avut un zâmbet mai luminos decât al meu, câștigând bătălia.

12710740_1024979040873608_2799104546341687323_o

IWhite2-334

Sunt foarte curioasă dacă și voi ați fi tentate să încercați acest kit. Ați mai folosit asemenea produse? Dacă da, ce părere v-au produs?

Noutate elmiplant: Demachiant bifazic pentru ochi

Scriu acest articol plină de entuziasm și nerăbdare deoarece tocmai am primit vești excelente: elmiplant a lansat un nou produs și anume un demachiant bifazic destinat zonei ochilor.

Probabil că unele dintre voi deja știți că, în ceea ce privește îndepărtarea machiajului ochilor, prefer formulele bifazice deoarece uleiurile din componență fac mai facilă demachierea, fără a fi nevoie să insist sau să frec excesiv zona.  Așadar, noua lansare elmiplant nu poate decât să îmi stărnească curiozitatea!

Elmiplant Bi-Phase Emur 125ml - 10,48 lei

Concentrat în două straturi, unul apos şi incolor şi unul uleios şi uşor colorat, produsul are o acţiune dublă pentru o demachiere cât mai eficientă şi mai blândă pentru pielea sensibilă din jurul ochilor.

Genele sunt protejate şi hidratate datorită uleiului de migdale 100% natural ce le învăluie într-un strat hrănitor;complexul HYDRO NUTRIENT este un complex de hidratare avansat, care combină puritatea ingredientelor naturale cu cele mai recente tendinţe în cosmetologie. Demachiantul previne deshidratarea pielii, menținând în același timp aspectul neted și confortul pielii.

Datorită formulei inteligente şi ingredientelor, demachiantul pentru ochi cu dublă acţiune curăţă rapid şi cu uşurinţă orice urmă de machiaj, inclusiv cel rezistent la apă, lăsând o peliculă fină, cu rol de protecţie.

Mai mult, demachiantul are un preț foarte accesibil: 10,48 lei (125 ml).

Voi ce părere aveți despre noua lansare? Folosiți demachiante bifazice?

Tesori d’Oriente – frumusețe cu origini orientale

Tesori d’Oriente este un brand italienesc înființat in 1997, prezent pe piața românească de ceva timp, fără a avea, însă vizibilitatea pe care o merită. Astfel, el a fost preluat de grupul Sarantis care își propune să facă din aceste produse unele mult mai accesibile, printr-o distribuție largă, în cât mai multe locații, înclusiv hypermarketuri.

Cele 6 game Tesori d’Oriente ne poartă într-o călătorie oflactivă prin 6 colțuri ale Orientului, transformând ingredientele preţioase în produse de îngrijire pentru corp şi spirit. Nu doar aromele ne amintesc, însă, de meleaguri îndepărtate, ci si texturile fine și hrănitoare Texturi fine şi hrănitoare favorizează experienţa completă a unei călătorii senzoriale exotice.

Hammam

Hammam low res

Pe străduţele înguste şi colorate ale Marocului, femeia Hammam îşi plimbă degetele pe pietrele arse de soare. Gama ei dezvăluie iasomie îmbătătoare de Sambac, flori de portocal radiante şi clementine şi este încununată de iconicul ulei de argan.

Gama conţine: Cremă de baie 500 ml, 18.60 lei, Apa de toaletă 100 ml, 26.04 lei, Deodorant 150 ml, 11.41 lei, Gel de duş 250 ml, 11.53 lei, Cremă de corp 300 ml, 24.80 lei.

Aegyptus

Egipt low res

Leagăn al civilizaţiei şi al ritualurilor de înfrumuseţare, Egipteste casa femeii Aegyptus care oferă experinţa unei civilizaţii antice prin intermediul parfumului proaspăt floral, condimentat, încoronat cu crin albastru de Nil şi lemn de santal.

Gama conţine: Cremă de baie 500 ml, 18.60 lei, Apa de toaletă100 ml, 26.04 lei, Gel de duş 250 ml, 11.53 lei, Cremă de corp 300 ml, 24.80 lei.

Smirnă (Mirra)

Smirna low res

Printre particule de nisip înşelător, femeia Mirra concentrează secretele deşertului într-un parfum exotic, puternic oriental,ce pare să şoptească poveştile a o mie şi una de nopţi, în timp ce oferă o stare de bine şi relaxare.

Gama conţine: Cremă de baie 500 ml, 18.60 lei, Apă de toaletă 100 ml, 26.04 lei, Deodorant 150 ml, 11.41 lei, Gel de duş 250 ml, 11.53 lei, Cremă de corp 300 ml, 24.80 lei.

Royal Oud

Royal-oud low res

Femeia Royal Oud se contopeşte cu vegetaţia luxuriantă a Asiei de Sud Est şi are parfum floral-oriental,presărat cu condimente preţioase şi ambră senzuală. Aceasta este un izvor de natură misteriosă şi revigorantă.

Gama conţine: Cremă de baie 500 ml, 18.60 lei, Apă de toaletă 100 ml, 26.04 lei, Gel de duş250 ml, 11.53 lei.

Floare de lotus (Fior di Loto)

Lotus low res

Graţioasă şi jucăuşă, femeia Fior di Loto străbate întinderi de apă tumultoasă sărind pe coloratele petale de lotus şi lăsând în urmă parfumul delicat, cald şi bine condimentat ce învăluie în frumuseţe.

Gama conţine: Cremă de baie 500 ml, 18.60 lei, Apă de toaletă 100 ml, 26.04 lei, Deodorant 150 ml, 11.41 lei, Gel de duş250 ml, 11.53 lei, Cremă de corp 300 ml, 24.80 lei.

Mosc alb (Muschio Bianco)

Mosc-alb low res

Pe tărâmuri îndepărtate, femeia Muschio Bianco încântă cu parfumul ei seducător, cu aroma puternică de mosc ce creează un văl mătăsos de ambră bogată.

Gama conţine: Cremă de baie 500 ml, 18.60 lei, Apă de toaletă 100 ml, 26.04 lei, Deodorant 150 ml, 11.41 lei, Gel de duş 250 ml, 11.53 lei, Cremă de corp 300 ml, 24.80 lei.

Eu m-am lăsat complet cucerită de aroma Aegyptus și pun acest lucru pe seama lemnului de santal. Voi în ce colț ar Orientului v-ați dori să călătoriți alături de aceste produse?