Pink Pante…sorry, Leopard!

Bună!

Iar mi-am făcut de cap cu ojele,  inspirată fiind , din nou, de un tutorial pe care l-am văzut pe Youtube. Nu am pretenţia ca ceea ce am făcut eu să se ridice la nivelul a ceea ce am văzut în tutorial, dar nici nu pot spune că nu mă mândresc cu ce a ieşit.

În primul rând mă felicit pentru că am început să fiu din ce în ce mai deschisă la noi idei, eu cea care până acum 2 ani purtam doar roşu pe unghii. Mai merit felicitări şi pentru că nu am renunţat atunci când eram pe punctul să o fac deoarece desenatul modelului la mâna dreaptă era un chin. Nu în ultimul rând, pentru o primă încercare, rezultatul final nu arată deloc rău, zic eu.

De vorbit am tot vorbit, dar probabil deja sunteţi curioase despre ce tot vorbesc, nu? Haideţi să şi vedem manichiura vedetă a acestei săptămâni.

watermarked-20140604_192856

 

Ca de obicei, vă arăt şi  ce am folosit, în caz că vă simţiţi şi voi hărnicuţe şi decideţi că acest model vi se potriveşte.

watermarked-20140604_192717

 

  • ojă neagră mată Gabrini în nuanţa M08  (era singura ojă neagră pe care o mai aveam , aşadar am folosit-o pe ea, cu toate că este mată; efectul de mat a dispărut după aplicarea top coat-ului)
  • ojă roz, pe care am folosit-o ca bază, de la Flormar în nuanţa M118
  • oja mea albă favorită: nuanţa 02 de la Farmasi

watermarked-20140604_192751

 

Ca bază am folosit tratamentul întăritor de la Axelle , iar top coat-ul, de data aceasta,  este de la Golden Rose.

watermarked-20140604_192617

 

Găsesc combinaţia de roz cu alb extrem de potrivită pentru vară. Despre modelul de leopard roz nu pot decât să vă spun că mi s-a părut o  in abordare interesantă, jucăuşă, feminină.

Vă mai arăt încă o poză, alături de hortensia din curtea mea.

watermarked-20140604_193215

 

Ce ziceţi, vă faceţi curaj şi încercaţi şi voi? Dacă da, nu uitaţi să puneţi o poză pe pagina mea de Facebook, ca să pot vedea şi eu operele voastre.